CuriosITy

CuriosITy 60 - Tesla cu 1100 de cai, Revoluție pe Bursă, TikTok e pe val, Falsuri și Închisoare

Episode Summary

Dacă vii de pe YouTube ai citit bine desfășurătorul emisiunii, am vorbit aproape jumătate de oră despre noua Tesla Model S, și pe bună dreptate. Unde mai găsești o mașină de 1100 de cai putere cu o autonomie de peste 800 km? Atât eu cât și Marian suntem super entuziasmați de această lansare, mai ales că eu sper că va fi disponibilă și la noi în țară în curând. În plus, sunt o mulțime de lucruri diferite la această mașină, poți opta pentru șapte locuri, chiar și pasagerii din spate au ecranul lor pe consola centrală și va fi prima Tesla disponibilă cu trei motoare electrice, unul pentru față și două pentru puntea din spate. Este o revoluție pentru prima și singura mașină de la ei care nu a mai primit un update major de la momentul lansării.  Explicăm apoi ce se întâmplă pe bursă și cum o comunitate de milioane de oameni au reușit să pună în gardă instituții financiare care controlau piața bursieră Da, giganții au pierdut mulți bani iar apoi platformele de trading au început să oprească tranzacționarea în favoarea lor. În momentul de față se discută de un proces major împotriva acestora și de o schimbare a legilor ce guvernează acest fenomen. Bravo băieți! Stai aproape pentru că mai avem multe știri interesante și un podcast audio mai jos pentru cei care nu au timp să se uite la clipul de pe YouTube. Vizionare sau audiție plăcută!

Episode Notes

Dacă vii de pe YouTube ai citit bine desfășurătorul emisiunii, am vorbit aproape jumătate de oră despre noua Tesla Model S, și pe bună dreptate. Unde mai găsești o mașină de 1100 de cai putere cu o autonomie de peste 800 km? Atât eu cât și Marian suntem super entuziasmați de această lansare, mai ales că eu sper că va fi disponibilă și la noi în țară în curând. În plus, sunt o mulțime de lucruri diferite la această mașină, poți opta pentru șapte locuri, chiar și pasagerii din spate au ecranul lor pe consola centrală și va fi prima Tesla disponibilă cu trei motoare electrice, unul pentru față și două pentru puntea din spate. Este o revoluție pentru prima și singura mașină de la ei care nu a mai primit un update major de la momentul lansării. 

Explicăm apoi ce se întâmplă pe bursă și cum o comunitate de milioane de oameni au reușit să pună în gardă instituții financiare care controlau piața bursieră Da, giganții au pierdut mulți bani iar apoi platformele de trading au început să oprească tranzacționarea în favoarea lor. În momentul de față se discută de un proces major împotriva acestora și de o schimbare a legilor ce guvernează acest fenomen. Bravo băieți!

Stai aproape pentru că mai avem multe știri interesante și un podcast audio mai jos pentru cei care nu au timp să se uite la clipul de pe YouTube. Vizionare sau audiție plăcută!